Astăzi, peste 1 milion de români consideră că România trebuie guvernată altfel, de oameni integri şi nu de corupţi. Împreună suntem o forţă şi împreună putem salva România. USR a sprijinit cu toate forţele această iniţiativă cetăţenească şi va continua să o facă.
“Mulțumesc Radu Mihaiu pentru că la solicitarea lui Cristian Ghinea ți-ai lăsat business-ul între paranteze anul trecut și ai venit să dai o mână de ajutor în guvern. Dincolo de reușita cu cele trei autorități de management pe fonduri europene […], și tu ai dovedit că putem folosi competența acumulată în sectorul privat pentru a contribui la ameliorarea funcționării statului.”
“În calitate de Secretar de Stat și apoi Ministru am avut plăcerea de a colabora cu Radu în 2016. Radu a demonstrat că, prin profesionalism, dedicare, multă muncă și coordonare atentă se pot face reforme importante, și obține rezultate nesperate într-un timp scurt. Faptul că România a demarat procesul de acreditare a Autorităților de Management, a agreat cu Comisia Europeană sistemul de management al fondurilor europene și a putut beneficia de fonduri pe perioada actuală i se datorează în mare masură. Nu aș ezita nici o secundă să îl am alături în orice echipă care iși propune eficientizarea adminsitrației publice și modernizarea României.”
“Am fost colegă cu Radu la Ministerul Fondurilor Europene și am colaborat cu el la Asociația OvidiuRo, când Radu ne-a ajutat pro-bono să dezvoltăm o bază de date complexă pentru programul Fiecare Copil în Grădiniță. Acum este, alături de mine, co-fondator al Asociației Reality Check.
În guvern, Radu a fost secretar de stat pentru dezvoltarea platformei SMIS de gestionare a fondurilor europene – un proiect masiv, lăsat într-o stare deplorabilă de guvernul Ponta, dar esențial pentru acreditarea autorităților de management într-un timp scurt și pentru gestionarea corectă și transparentă a fondurilor. Nu a ezitat să lase în urmă confortul și pasiunea pentru afacerea proprie pentru a se alătura echipei de la Minister, deși decizia a avut implicații personale importante.
Radu și-a asumat cu curaj o responsabilitate imensă și, într-un timp foarte scurt, a deblocat o mare parte din procesele care erau ținute în loc în minister de ani de zile – și a făcut asta în ciuda ostilității unor angajați cheie ai ministerului, a unei echipe mult sub-dimensionate, a unor presiuni enorme din partea altor instituții, și a dificultății muncii în sine. În tot acest timp, a dovedit că știe să asculte oamenii, să îi pună la aceeași masă și să îi ghideze prin procese complexe de analiză, să își asume cu responsabilitate decizii dificile, multe luate sub presiune, să negocieze în numele ministerului și, în general, să facă eforturi excepționale pentru a proteja binele public și interesele României.
Radu are un interes deosebit pentru simplificare administrativă, digitalizare și e-guvernare, și expertiză în aceste domenii, dar este informat și competent în multe alte domenii și sunt sigură că ar reprezenta cu succes interesul cetățenilor în orice funcție publică.”
“Cred că două cuvinte îl descriu bine pe Radu: agilitate și viitor.
Noi am colaborat mult în timp ce pilotam proiectul Fiecare Copil în Grădiniță, programul socio-educațional care ajută cei mai săraci copii din România să beneficieze de educație preșcolară. Radu a contribuit semnificativ la crearea sistemului de monitorizare în timp real a prezenței copiilor la grădiniță, în baza cărora se acordau tichetele sociale. Acest sistem ne-a ajutat foarte mult atât în lucrul cu echipele locale cât și în demersul de fundamentare a propunerii de politică publică.”
“Cele mai ambițioase proiecte de politici publice și reformă a administrației prin noile tehnologii le-am făcut cu Radu. Comisia de tăiat hârtii 2 a funcționat și s-a dezvoltat tot din încăpățânarea lui Radu de a arăta că digitalizarea contribuie la un trai mai bun, la accesul la sănătate sau educație. Dacă este o persoană care să vorbească despre o Românie digitală la nivel european, cu dedicare și convingere, acela este el. Doar Radu poate vorbi din perspectiva unui om care a reușit în domeniul tech, care a văzut sistemul administrativ din miezul său și care se implică prin ONG-ul Reality Check în proiecte de dezvoltare în comunitățile sărace.”
“De mai bine de un deceniu de când îmi desfășor activitatea în industria publishingului digital, al advertisingului și comunicarii, am avut norocul să cunosc foarte mulți oameni inspiraționali prin natura lor. Unii prin puterea de muncă, alții prin determinare, ambiție sau pur și simplu prin viziunea organizată a planurilor în care cred. Mai mult, fiind un domeniu crucial în flow-ul firesc al secolului în care trăim, modificarile (sau lipsa acestora) pe o zona prea puțin dezvoltată în ultimii ani au devenit din ce in ce mai stringente. În contextul acesta, Radu este fără doar și poate unul dintre acei oameni pe care i-aș pune undeva în locurile din fruntea listei atunci când aleg să am încredere în specialiștii care au un cuvânt de spus, în cunoștință de cauză. Nu știu să fi avut ocazia să interacționăm în vreun context în toți anii aceștia și să nu mă surprindă de fiecare dată cât îi sunt de bine argumentate ideile, cât și cum caută să le integreze natural în universul obișnuit, ce hotărâre are să le ducă până la capăt. Și ce e cel mai important, de câte ori a pus interesul societății în care trăiește înaintea confortului personal. Ei bine, de oameni ca el avem nevoie. Și asta îmi dă speranța că oricât de tulburi sunt apele la momentul ăsta, diferența are să fie făcută de o mână de oameni. Am toată încrederea că el este unul dintre ei.”
“I have worked with Radu Mihaiu for more than 10 years. He and his company were indispensable in the successful development of a system for reporting and centralizing the data gathered during the five years of OvidiuRo’s Fiecare Copil în Grădiniță pilot programs. Radu’s expertise and generous contribution of his own and his team’s time enabled us to develop a reliable and relatively easy to implement monitoring system. This enabled us to track the children’s attendance in preschool and distribute food coupons in a timely and efficient manner to those with high attendance. And this was an essential component of the program’s success, which led the government to turning Fiecare Copil în Grădiniță into a national program in 2015.”